Au venit odată la avva Luchie cel din Ennat nişte călugări, ce se zic evhite, adică rugători. Şi i-a întrebat pe ei bătrânul: „Care e lucrul mâinilor voastre?” Iar ei au zis: „Noi nu pipăim lucrul cu mâinile, ci precum zice apostolul, «neîncetat ne rugăm» [1 Tes 5, 17]”. Şi a zis bătrânul: „Nu mâncaţi?” Şi au zis: „Da, mâncăm”. Şi le-a zis lor: „Apoi când mâncaţi, cine se roagă pentru voi?” Iarăşi le-a zis lor: „Nu dormiţi?” Şi au zis: „Da, dormim”. Şi a zis bătrânul: „Apoi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?” Şi nu au găsit să-i răspundă la aceasta. Şi le-a zis lor: „Iertaţi-mă, iată nu faceţi cum ziceţi. Iar eu vă arăt vouă, că lucrând lucrul cu mâinile mele, neîncetat mă rog. Şed cu ajutorul lui Dumnezeu, muindu-mi puţinele smicele ale mele, şi împletindu-le funie, zic: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, după marea milă Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea!» [Ps. 50, 1]” Şi le-a zis lor: „Nu este rugăciune aceasta?” Şi au zis ei: „Este”. Şi a adaus bătrânul: „Când petrec toată ziua lucrând şi rugându-mă, fac mai mult sau mai puţin decât şaisprezece bani. Şi dau dintr-înşii la uşă doi şi ceilalţi îi cheltuiesc la mâncare. Şi se roagă pentru mine cel ce ia doi bani, când mănânc sau dorm. Şi cu darul lui Dumnezeu se împlineşte la mine cuvântul acela ce zice: «Neîncetat vă rugaţi!»”.

->