Povestit-a iarăşi [avva Casian] despre alt bătrân care şedea în pustie, că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se porneşte vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire său de vorbă deşartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Şi acesta zicea că: „Diavolul este silitorul vorbei deşarte şi luptătorul a toată învăţătura duhovnicească, aducând şi acest fel de pildă. Că vorbind eu, zice, pentru folos, către oarecari fraţi, de atâta somn adânc au fost cuprinşi, încât nici genele ochilor nu puteau să le mişte. Eu vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă deşartă am adus la mijloc, de care făcând haz, numaidecât s-au trezit. Şi suspinând am zis: «Cât timp pentru lucruri cereşti vorbeam, ochii voştri, ai tuturor de somn erau cuprinşi iar când cuvânt deşert a curs, toţi cu osârdie v-aţi deşteptat. Pentru aceea, iubiţilor fraţi, vă rog, cunoaşteţi lucrarea demonului celui viclean şi de sine luaţi aminte, păzindu-vă de dormitare, când faceţi ceva duhovnicesc, sau ascultaţi»”.