Se spunea despre avva Apollo, că avea un ucenic, anume Isaac, pedepsit desăvârşit la tot lucrul bun. Şi a câştigat liniştea dumnezeieştii Liturghii şi când ieşea la biserică, nu lăsa pe nimeni să-i iese în cale. Că era cuvântul lui acesta, că toate sunt bune la vremea lor, că vreme este la tot lucrul [Ecc 3, 1]. Şi după ce ieşea de la biserică, ca şi cum ar fi fost gonit de foc, aşa fugea, şi căutând să ajungă la chilia sa. Şi de multe ori se da fraţilor din biserică câte un pesmet şi câte un pahar de vin, dar el nu lua, nu lepădând blagoslovenia fraţilor ci ţinând liniştea bisericii. Şi s-a întâmplat de a zăcut el de boală şi auzind fraţii, au venit să-l cerceteze. Şi şezând fraţii, l-au întrebat, zicând: „Avvo Isaac, pentru ce după ieşirea bisericii fugi de fraţi?” Şi a zis către ei: „N fug de fraţi ci de reaua meşteşugire a dracilor. Că de va ţine cineva făclie aprinsă şi de va zăbovi stând în vânt, se stinge de vânt. Aşa şi noi, luminaţi fiind de Sfântul Duh în vremea Sfintei Liturghii, de vom zăbovi afară din chilie, ni se întunecă mintea”. Aceasta a fost petrecerea cuviosului avva Isaac.

->