Un bătrân era în Schit, ostenitor cu trupul, dar nu luător aminte cu cugetul. Deci, s-a dus la avva Ioan [Colov], să-l întrebe despre uitare. Și auzind de la dânsul cuvânt, s-a întors la chilia sa și a uitat ce i-a zis avva Ioan lui. Și s-a dus iarăși să-l întrebe. Și auzind asemenea de la dânsul cuvântul, s-a întors. Iar după ce a ajuns la chilia sa, iarăși a uitat. Și așa de multe ori mergând, când se întorcea era stăpânit de uitare. Iar după acestea întâlnindu-se cu bătrânul, i-a zis: „Ştii avvo, că am uitat iarăși ceea ce mi-ai zis? Dar ca să nu te supăr, nu am mai venit”. I-a zis avva Ioan lui: „Du-te de aprinde lihnarul!” Și a aprins. Și i-a zis lui iarăși: „Mai adu alte lihnare și le aprinde dintr-însul”. Și a făcut asemenea. Și a zis avva Ioan bătrânului: „Nu cumva s-a vătămat ceva lihnarul pentru că ai aprins dintr-însul celelalte lihnare?” Zis-a: „Nu”. Și a zis bătrânul: „Așa nici Ioan; dacă Schitul va veni către mine tot, nu mă va opri de la darul lui Hristos. Drept aceea, când voiești, vino, de nimic îndoindu-te!” Și așa, prin răbdarea amândorura, a ridicat Dumnezeu uitarea de la bătrânul. Că aceasta era lucrarea schitioţilor, ca să dea osârdie celor ce erau luptați și să se silească pe sine, ca să se câștige unii pe alții spre bine.

->