Mai zicea iarăși bătrânul [avva Ioan Colov] fratelui, pentru sufletul cel ce va să se pocăiască. „Într-o cetate era o femeie frumoasă și mulți ibovnici avea; și venind la dânsa un boier, i-a zis: «Făgăduiește-te mie, că vei păzi curățenia și eu te iau de femeie». Iar ea i s-a făgăduit. Și luând-o, a dus-o la casă sa. Iar ibovnicii ei căutând-o ziceau: «Cutare boier a luat-o la casa lui. Deci de vom merge la casa lui și va afla, ne pedepsește; ci veniți pe după casă, să-i fluierăm ei și cunoscând glasul fluierăturii, se pogoară la noi și noi nevinovați ne aflăm». Iar ea auzind fluierătura, și-a astupat urechile sale și a sărit în cămara cea mai dinăuntru și a încuiat ușile. Și zicea bătrânul, că femeia păcătoasă este sufletul, iar ibovnicii ei sunt patimile și oamenii, iar boierul este Hristos, iar casa cea mai dinăuntru este lăcașul cel veșnic, iar cei ce îi fluieră ei sunt viclenii draci, iar el totdeauna fuge către Domnul”.

->