Un frate a întrebat pe avva Ioan [Colov], zicând: „Cum sufletul meu având răni, nu se rușinează a cleveti pe aproapele?” I-a spus lui bătrânul o pildă pentru clevetire. „Un om era sărac și avea femeie; și a mai văzut și pe alta frumoasă, și a luat-o și pe această – dar erau amândouă goale. Deci făcându-se sobor într-un loc, i s-au rugat ele lui zicând: «Ia-ne pe noi cu tine». Și luându-le pe amândouă, le-a pus într-un pitar și intrând într-un caic, au venit la locul acela. Și după ce s-a făcut arșița și s-au stâmpărat oamenii, căutând una și pe nimeni văzând, a sărit afară în gunoi și strângând niște zdrențe vechi, și-a făcut ei-și împrejurătoare și de aceea cu îndrăzneală umblă. Iar cealaltă înăuntru șezând goală, zicea: «Iată această femeie păcătoasă, nu se rușinează umblând goală». Și pârându-i rău bărbatului sau a zis: „O, minune! Aceasta cel puțin își acopere rușinea sa, dar tu ești peste tot goală; și acestea grăind, nu îți este ție rușine?» Așa este și clevetirea”.

->