Povestit-a fericitul Zosima pentru un bătrân, zicând: „Fiind eu într-o mănăstire din Tir, a venit la noi un bătrân îmbunătăţit. Apoi citind noi la cuvintele bătrânilor – după cum era obiceiul întotdeauna – am venit la povestirea bătrânului aceluia, asupra căruia venind tâlharii, i-au luat toate lucrurile lui şi s-au dus, lăsând un săcuşor pe care luându-l bătrânul a alergat după dânşii, strigând: «Fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră!» Iar ei minunându-se de nerăutatea lui, au întors iarăşi înapoi toate câte le luaseră din chilia lui. Deci, citind noi această povestire, mi-a zis bătrânul care venise la noi: «Acest cuvânt foarte m-a folosit». Iar eu rugându-l să-mi spună ce folos a aflat dintr-însul, el a zis: «Oarecând petrecând eu în locurile cele de pe lângă Iordan, am citit povestirea aceasta, şi minunându-mă de bătrânul pentru nerăutatea şi blândeţea lui, ziceam către Dumnezeu: «Doamne, Cel ce m-ai învrednicit să vin în chipul acestor sfinţi bătrâni, învredniceşte-mă să umblu şi pe urmele lor şi să călătoresc pe aceeaşi cale pe care au călătorit ei, povăţuindu-se de darul Tău». Acestea rugându-mă la Dumnezeu şi având întru mine această dorinţă, trecând două zile, cum şedeam în chilie, am simţit pe unii că au venit la chilie care şi stând la uşă au bătut. Iar eu cunoscând că sunt tâlhari, am zis întru mine: «Mulţumesc lui Dumnezeu! Iată vreme să arăt roada dorinţei!» Şi deci, deschizând, i-am primit pe ei cu blândeţe şi aprinzând lumină, am început a le arăta lor lucrurile zicând către ei: «Nu vă tulburaţi. Cred Domnului că nu voi ascunde nimic de la voi». Iar ei mi-au zis: «Ai aur?» Şi am răspuns lor: «Da, am trei bani şi am deschis vasul înaintea lor şi luându-i pe aceia şi toate lucrurile, s-au dus cu pace». «Iar eu – zicea fericitul Zosima – glumind, am zis către bătrânul: «ce a urmat după aceea? Oare s-au întors ca şi cei de la bătrânul cel mai dinainte de noi?» Şi a răspuns îndată: «să nu sloboadă Dumnezeu. Căci nici n-am voit aceasta, ca să întoarcă ce au luat». Vedeţi dar – zis-a Zosima – ce sporire lui şi slavă către Dumnezeu i-a dat dorinţa şi gătirea lui, că nu numai nu s-a mâhnit pentru luarea tuturor lucrurilor care avea, dar s-a şi bucurat ca şi cum s-a învrednicit de un lucru cu adevărat prea mare»”.

->