Doi fraţi locuind deosebi, mergeau unul către altul. Şi a zis unul dintr-înşii celuilalt: „Voiesc să mă duc la avva Zinon să-i spun lui un gând”. A zis şi celălalt: „Şi eu aceasta voiesc”. Deci s-au dus amândoi împreună. Şi luându-i pe fiecare deosebi şi-au spus gândurile lor. Şi unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Şi bătrânul i-a zis lui: „Mergi, nu te slăbi pe tine şi nu grăi de rău pe cineva şi nu te lenevi de rugăciunea ta!” Şi ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celălalt spunându-i gândul său către bătrân, a adaus încet şi cu nebăgare de seamă: „Roagă-te pentru mine!” Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Şi a zis unul dintr-înşii: „Când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care ziceai că voieşti să-l spui lui?” Iar acela i-a zis: „Da, i-am spus!” A întrebat acela: „Oare te-ai folosit după ce i-ai spus?” Răspuns-a fratele: „Da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu!” Iar celălalt a zis: „Eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simţit vreo uşurare”. Zis-a lui cel ce s-a folosit: „Şi cum te-ai rugat bătrânului?” Răspuns-a acela: „I-am zis lui: roagă-te pentru mine, că am acest gând!” Iar el a zis: „Eu mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Şi prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu”. Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învăţându-ne, că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinţi pentru gânduri cu osteneală şi din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu. Şi atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturiseşte cu nebăgare de seamă, sau ispiteşte, nu se foloseşte, ci se şi osândeşte.

->