Spuneau părinţii că era într-un sat unul care postea mult, încât se chema numele lui postitorul. Şi auzind avva Zinon de dânsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Şi rugându-se ei, au şezut. Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. Şi a zis bătrânului: „Roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc!” Zis-a lui bătrânul: „Pentru ce?” Iar el răspunzând, a zis: „Căci inima mea arzând este şi nu ştiu ce are. Căci când eram în sat, până seara posteam şi niciodată aşa nu mi s-a făcut”. Zis-a lui bătrânul: „În sat te hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum şi mănâncă la ceasul al nouălea. Şi orice faci, întru ascuns fă!” Şi cum a început să facă, cu necaz a aşteptat ceasul al nouălea, şi ziceau cei ce-l ştiau pe el, că postitorul s-a îndrăcit şi venind el, a spus bătrânului toate. Iar el i-a zis lui: „Această cale este după Dumnezeu”.

->