Se spunea pentru avva Ghelasie, nu numai de ucenicii lui, ci şi de alţii mulţi, care adesea, ori se duceau la dânsul, cum că în vremea Soborului celui a toată lumea din Calcedon, Teodosie care a început în Palestina dezbinarea lui Dioscor, alergând înaintea episcopilor celor ce vreau să se întoarcă la ale lor biserici – căci şi acela era în Å¢arigrad, fiind gonit de la patria sa, ca cel ce se bucura pururea de tulburări – a mers, zic, până la avva Ghelasie, la mănăstirea lui, spunându-i de Soborul cel din Calcedon, cum că a întărit dogma lui Nestorie, cu aceasta socotind să răpească pe sfântul întru ajutorul viclenirii şi a dezbinării sale. Iar el din aşezarea omului aceluia şi din priceperea ce avea de la Dumnezeu, a cunoscut vicleşugul socotelii lui şi nu numai că n-a fost răpit cu depărtarea lui de la dreapta credinţă, ca cei de atunci mai toţi, ci precum se cade l-a ocărât şi l-a izgonit. Că aducând la mijloc pe copilul pe care l-a înviat din morţi, zicea cu un chip cinstit şi cu bună rânduială: de voieşti a grăi pentru credinţă, ai pe acest prunc, care aude cele zise de tine, şi-ţi va da răspuns, că eu nu am vreme să ascult cele ce se grăiesc de tine. Ruinându-se, dar dintr-acestea şi mergând la Sfânta Cetate, răpeşte tot cinul călugăresc, cu chip de râvnă dumnezeiască; răpeşte încă şi pe împărăteasa, fiind ea atunci acolo; şi aşa aflând ajutor, apucă cu de-a sila scaunul Ierusalimului, mai întâi cu ucideri, aducându-l pe acesta şi alte fărădelegi şi nedreptăţi făcând, care şi până acum mulţi le pomenesc. Atunci dar dacă l-au apucat şi pofta şi-a dobândit, apucând mai înainte şi scaunele episcopilor, nevenind aceia încă, aduce şi pe avva Ghelasie şi porunceşte lui cu îngrozire şi cu străşnicie să intre în altar. Iar după ce a intrat, îi zice: „Anatematiseşte pe Iuvenalie”. Iar el nesperiindu-se nicicât de puţin, i-a zis: „Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu ştiu, decât pe Iuvenalie”. Înfricoşându-se de aceea Teodosie, ca să nu se asemene şi alţii la râvna lui cea cu dreaptă credinţă, porunceşte să-l scoată curând din biserică. Apucându-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui şi strângând lemne împrejur spre a-l arde pe el, îl îngrozeau. Dar văzând că nici aşa nu se apleacă, nici se teme nicidecum, ci mai vârtos aceia s-au temut de scularea norodului, ca să nu fie asupra lor, pentru că era vestit şi arătat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vârtos din purtarea de grijă a Celui de sus; deci au slobozit nevătămat pe mucenic, care cât despre sine, s-a făcut lui Hristos ardere de tot.

->