Era un frate la o viaţă de obşte şi toate greutăţile fraţilor le purta şi până la curvie se prihănea, cum că el a făcut. Iar unii din fraţi neştiind lucrarea lui, au început să cârtească asupra lui zicând: „Câte răutăţi face acesta şi nimic nu lucrează”. Iar avva ştiind lucrarea lui, le zicea fraţilor: „Mai bine o rogojină a lui cu smerenie, decât toate ale voastre cu mândrie. Dacă vreţi, chiar de la Dumnezeu am să vă încredinţez”. Deci, a poruncit să se aprindă foc şi aducându-se cele trei rogojini ale acelora şi rogojina fratelui, a poruncit să fie aruncate în foc. După ce le-au aruncat, îndată au ars toate şi a rămas numai a fratelui. Şi văzând cei ce mai înainte l-au prihănit pe el, s-au înfricoşat şi i-au pus metanie. Aşa l-au cinstit de aici înainte, ca pe un părinte..

->