Un frate se lupta cu gândul mândriei, zicând: „Acum, suflete, ai isprăvit faptele bune”. Şi vrând fratele să-l biruiască, şi-a apropiat mâna sub cazanul unde ardea foc şi a zis către sine: „Iată te arzi, nu te mai înălţa cu cugetul! Că cei trei tineri în mijlocul văpăii fiind şi nearzându-se, nu s-au înălţat cu inima, ci cu multă smerenie lăudându-L pe Dumnezeu în mijlocul cuptorului, ziceau: «Cu suflete umilite şi cu duhuri plecate să fim primiţi înaintea Ta» [Tin 1, 15]. Iar tu la odihnă stând, cugeți înalt”. Şi cu aceasta a biruit dracul mândriei”..

->