A zis unul din părinţi despre smerita cugetare, o pildă, cum că: „Cedrii au zis trestiilor: «Cum voi, slabe şi neputincioase fiind, nu vă frângeţi în vremea vijeliei, iar noi atât de mari fiind, ne sfărâmăm? Uneori şi din rădăcină suntem scoşi». Şi au răspuns trestiile: «Noi, când vine vijelia şi suflă vânturile, ne aplecăm împreună cu vânturile într-o parte şi în alta şi pentru aceasta nu ne rupem. Iar voi, împotrivindu-vă vânturilor, vă primejduiţi»”. Şi a zis bătrânul: „Trebuie să ne dăm în lături când se întâmpla cuvânt de ocară şi să dăm loc mâniei şi să nu ne împotrivim şi să cădem în necuviincioase gânduri, cuvinte şi lucruri”..

->