Se spunea pentru oarecarele avva Apollo de la schit, că era ţăran păstor de oi. Şi văzând în ţarină o femeie că avea în pântece, îndemnându-se de diavolul, a zis: „Voiesc să văd cum stă pruncul în pântecele ei”. Şi despicând-o pe ea, a văzut pruncul. Şi îndată l-a lovit pe el inima şi umilindu-se, a venit la schit şi a vestit părinţilor ceea ce a făcut. Şi i-a auzit pe dânşii cântând: „Zilele anilor noştri întru dânşii şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani. Şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere” [Ps 89, 10; Ps 89, 11]. Şi a zis lor: „Sunt de patruzeci de ani şi o rugăciune n-am făcut şi acum de voi trăi alţi patruzeci de ani, nu voi înceta rugând pe Dumnezeu, ca să-mi ierte păcatele mele”. Deci, nici un lucru de mâini nu făcea ci totdeauna se ruga, zicând: „Am greşit ca un om, iar Tu ca un Dumnezeu curăţeşte-mă!” Şi i s-a făcut lui rugăciunea aceasta întru cugetare ziua şi noaptea. Şi era un frate petrecând cu el şi l-a auzit zicând: „Supăratu-Te-am, supăratu-Te-am, Doamne, lasă-mă ca să mă odihnesc puţin”. Şi i s-a făcut lui încredinţare, că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele lui şi al femeii, iar pentru copil nu s-a încredinţat. Şi i-a zis lui unul din bătrâni: „Şi păcatul copilului ţi l-a iertat Dumnezeu, dar te lasă în durere, că este de folos sufletului tău” .

->