Povestesc unii despre un sfânt, că pe vremea prigoanei a mărturisit şi a fost chinuit, încât l-au pus să şadă pe un scaun de aramă înfierbântat. Atunci ajungând împărat fericitul Constantin, au fost sloboziţi creştinii cei închişi şi tămăduindu-se sfântul acesta, s-a întors la chilia sa. Şi când a văzut-o, de departe, a zis: „Amar mie, că spre multe osteneli vin, gândind la luptele şi nevoinţele dracilor”..

->