Au mers cândva cinci fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi a zis bătrânul celui dintâi: „Ce lucrezi, frate?” Iar el a răspuns: „Împletesc, avvo”. Deci, i-a zis bătrânul: „Dumnezeu să-ţi împletească cunună, frate!” L-a întrebat pe al doilea: „Tu ce lucrezi?” Iar el i-a răspuns: „Rogojini fac”. I-a zis: „Dumnezeu să te întărească, fiule!” Apoi pe al treilea: „Tu ce lucrezi?” Iar el i-a răspuns: „Ciururi fac”. Deci, i-a zis şi aceluia: „Dumnezeu să te păzească, fiule!” Celui de al patrulea: „Dar tu ce lucrezi?” El a zis: „Eu sunt scriitor bun”. Lui i-a răspuns bătrânul: „Tu ştii!” Zis-a şi celui de al cincilea: „Ce lucrezi?” Iar el a răspuns: „Sunt ţesător”. Deci, i-a zis bătrânul: „Nu-i cu folos!” A zis pe urmă bătrânul: „Cel ce împleteşte de îşi va păzi mintea (adică de va avea trezvie) cu Dumnezeu este şi-şi împleteşte luişi cunună. La rogojină trebuie virtute, fiindcă este cu osteneală. Celui ce face ciururi, îi trebuie pază, de vreme ce le vinde în sate. Iar scriitorul cel bun trebuie să-şi smerească inima, căci lucrează cu înălţarea minţii. Iar din ţesătura pânzei nu iese folosul (sufletului), pentru că face negustorie. Când va vedea cineva de departe pe cineva purtând coşniţe, sau rogojini, sau ciururi, va zice: «Iată, călugări sunt». Dar de va vedea pe cineva vânzând pânză, va zice: «Iată, au venit negustorii!» Căci acest meşteşug este al mirenilor şi călugărilor nu este de folos”..

->