Au mers odinioară trei fraţi la Schit, la un bătrân sfânt şi a zis unul: „Am învăţat, părinte, Vechiul Testament de rost”. Şi i-a răspuns bătrânul: „Ai umplut văzduhul de cuvinte”. Al doilea a zis: „Eu mi-am şi scris Testamentul Vechi şi cel Nou”. Şi i-a zis bătrânul: „Tu ai umplut ferestrele de hârtii”. Iar cel de al treilea a zis: „Mie mi-au crescut buruieni pe vatra focului”. Şi i-a zis bătrânul: „Tu ai izgonit iubirea de străini de la tine”..