Nişte fraţi ieşind din chinovie, au mers în pustie la un sihastru. Acesta i-a primit cu părere de bine şi precum este obiceiul sihaştrilor, văzându-i osteniţi, le-a pus masa mai înainte de vreme şi din cele ce avea le-a pus dinainte şi i-a odihnit. Iar dacă s-a făcut seară, au cântat cei doisprezece psalmi. La fel şi noaptea. Iar bătrânul priveghea singur şi i-a auzit pe amândoi, grăind unul către altul: „Sihaştrii cei din pustie se odihnesc mai mult decât noi, la mănăstirile cele mari”. Dimineaţa, vrând ei să plece la un bătrân aproape de sihastru, le-a zis: „Închinaţi-vă bătrânului din partea mea şi să-i ziceţi să nu ude buruienile”. Şi au făcut aşa. Iar acela auzind, a priceput cuvântul bătrânului şi i-a ţinut până seara nemâncaţi. Dacă s-a făcut seară, au făcut slujbă mare şi după aceea le-a zis: „Să mai odihnim, pentru voi, de vreme ce sunteţi osteniţi”. Şi le-au pus dinainte pâine uscată şi sare, grăind că se cade a prăznui pentru ei şi a turnat puţin oţet în sare. Apoi, sculându-se, au făcut priveghere până la ziuă şi le-a zis: „Nu putem săvârşi pentru voi pravila toată, de aceea, odihniţi-vă, de vreme ce sunteţi călători!” Şi făcându-se ziuă, voiau să fugă, dar el îi ruga: „Mai şedeţi puţin la noi, măcar trei zile, după obiceiul pustiului”. Ei însă, n-au vrut să şadă, dar văzând că nu-i lasă, au fugit fără ştirea bătrânului..

->