Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Ce lucrare trebuie să aibă inima, ca să se îndeletnicească cu dânsa”. Şi i-a răspuns bătrânul: „Aceasta este lucrarea cea desăvârşită a monahului: să ia aminte la Dumnezeu fără răspândire”. Zis-a fratele: „Dar gândurile cele rele nu lasă mintea să ia aminte la Dumnezeu pururea. Cum trebuie să le izgonească?” Şi a zis bătrânul: „Nu poate mintea de la sine să facă aceasta, că nu are o astfel de putere, ci când vor bântui gândurile, trebuie degrabă să alerge la Dumnezeu şi Acela le va topi ca ceara, căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor”. Zis-a fratele: „Cum dar părinţii Schitului întrebuinţau gândul cel împotrivă grăitor?” Răspuns-a bătrânul: „Și lucrarea aceea este mare şi bună, dar are osteneală şi nu este cu folos pentru toţi”. Zis-a fratele: „Cum nu este cu folos pentru toţi?” Zis-a bătrânul: „Când gândul va veni asupra sufletului şi va putea sufletul prin nevoinţă să-l izgonească, altul năpădind îl va cuprinde. Şi aşa toată ziua grăind împotriva mişcărilor gândurilor, niciodată nu se va îndeletnici la privirea lui Dumnezeu”. Întrebat-a fratele: „Cu ce meşteşug aleargă dânsul la Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: „De va veni la tine gândul curviei, îndată smulgând mintea, înalţ-o cu osârdie către Dumnezeu şi nu zăbovi”. Zis-a fratele: „Dar de va veni gândul slavei deşarte, nu trebuie să grăiesc împotriva gândului?” Răspuns-a bătrânul: „În oricare ceas va grăi împotrivă cineva, mai tare se face gândul acela şi mai puternic. Căci va grăi împotriva mai multe decât tine, şi nici Duhul Sfânt nu îţi va ajuta ţie atât. Căci te afli ca şi cum te-ai mândri şi socoteşti că eşti în stare să te lupţi cu patimile. Atunci mai vârtos trebuie să alergi către Dumnezeu. Căci precum cel ce are părinte duhovnicesc, părintelui lasă toate şi el este fără de grijă. Aşa şi tu, dându-te lui Dumnezeu, nu trebuie să ai grijă nicidecum de gând, să-i grăieşti împotrivă, sau să-l laşi să intre. Dacă va intra, du-l sus către părintele şi zi-i: «Eu nu am nimic, iată părintele meu, el ştie!» Şi ducându-l în mijlocul căii lăsându-te, va fugi. Căci nu poate să meargă cu tine la acela, nici să stea înaintea altuia. Deoarece ca această lucrare, nu este mai mare şi mai fără de grijă în toată Biserica”..