Un monah, care petrecea singur, nu lucra nimic, ci neîncetat se ruga. Iar seara intra în chilia sa şi-şi afla pâinea sa şi o mânca. Deci, într-una din zile a venit un frate având smicele de finic şi l-a făcut de a lucrat. Făcându-se seară, a intrat să mănânce după obicei şi nu a aflat nimic. Atunci, s-a culcat mâhnit şi i s-a descoperit lui de sus: „Zăbovindu-te împreună cu Mine, te hrăneam. Dar după ce ai început să lucrezi, caută-ţi hrana din lucrul mâinilor tale”..

->