Povestit-a unul din părinţi că un călugăr iubitor de osteneli lua aminte de sine, dar s-a întâmplat că s-a lenevit puţin. Şi pe când se lenevea, prihănindu-se zicea: „Suflete, până când te leneveşti de mântuirea ta şi nu te temi de judecata lui Dumnezeu? Vezi, nu cumva să fi apucat în lenevirea aceasta şi să te dai chinurilor celor veşnice!” Acestea zicând întru sine, se ridica la lucrul lui Dumnezeu. Într-una din zile însă, făcându-şi pravila, au venit dracii şi l-au tulburat. Iar el a zis către ei: „Până când mă necăjiţi? Nu vă îndestulaţi cu lenevirea vremii celei trecute?” Zis-au lui dracii: „Când erai în lenevire nici noi nu aveam grijă de tine. După ce te-ai sculat asupra noastră şi noi ne-am sculat asupra ta”. Aceasta auzind fratele, se îndemna pe sine la lucrul lui Dumnezeu şi sporea cu darul lui Hristos..