Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Ce voi face, că mă înconjoară gândurile cu pricină să merg pe la bătrâni”. Iar bătrânul i-a răspuns: „De vei vedea gândurile tale că pentru strâmtorare voiesc să te scoată din chilia ta, fă-ţi mângâiere în chilie şi să nu ieşi afară. Iar dacă pentru folosul sufletului voieşti să te duci, încearcă gândul tău şi ieşi. Căci am auzit despre un bătrân, că atunci când îl supărau gândurile să meargă la cineva, se scula şi-şi lua cojocul său şi ieşea şi înconjura chilia sa apoi intra şi îşi făcea mângâiere de străini şi se odihnea de sila gândurilor”..