Câţiva sfinţi sihaştri, trei la număr, întâlnindu-se la un loc, au cerut unul de la altul să spună fiecare ce lucrare a minţii are în chilia sa. Şi a zis cel dintâi dintre dânşii: „Eu, fraţilor, de când am început a mă linişti, cu totul m-am răstignit pe mine lucrurile celor din afară, punând în minte ceea ce este scris: «Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor» [Ps 2, 3]. Şi făcând zid între sufletul meu şi cele trupeşti, am zis în cugetul meu că precum cel dinăuntru de zid nu vede pe cel ce stă afară, aşa nici tu să nu voieşti să vezi lucrurile rele din afară. Ci, ia aminte la tine, aşteptând în fiecare zi nădejdea lui Dumnezeu! Să fii ca un străin şi nemernic şi ca mâine 0 să te izbăveşti. Pune în minte şi îngerii cei ce în tot ceasul se suie şi pogoară la chemarea sufletelor. Şi totdeauna aşteptând sfârşitul, zic: «Gata este inima mea, Dumnezeule» [Ps 56, 10; Ps 107, 1] şi privesc şi îngerul cel ce stăruieşte lângă mine, că stă aproape de mine. Pe acesta văzându-l totdeauna înaintea mea, mă păzesc pe sine-mi, temându-mă de el ca de cel ce îmi pândeşte căile mele. Căci îl văd în fiecare zi suindu-se la Dumnezeu şi arătând lucrurile mele şi cuvintele şi gândurile. Al doilea a zis: „Eu adunarea puterilor celor din gând pururea o privesc şi pe Domnul slavei în mijlocul ei strălucind mai presus de toţi. Şi când mă trândăvesc, mă întorc şi socotesc frumuseţile cele minunate ale îngerilor şi a laudelor pe care ei le înalţă neîncetat către Dumnezeu şi mă uimesc de glasurile şi versul lor, iar toate cele de pe pământ le socotesc gunoaie”. Al treilea a zis: „Eu de dimineaţă mă îndrept către Domnul meu şi închinându-mă Lui, mă arunc cu faţa în jos, mărturisindu-mi greşelile. Apoi pogorându-mă, mă închin îngerilor Lui, rugându-i să se roage pentru mine lui Dumnezeu şi pentru toată zidirea. După ce fac aceasta, mă pogor în adânc şi înconjor chinurile privind mădularele mele care se muncesc şi plâng împreună cu ele, socotind că şi eu o să mă osândesc împreună cu ele. Şi văd acolo ţipete şi lacrimi neîncetate şi nepotrivite şi mare de foc clocotind şi vâlvâind cumplit şi valuri de foc ridicându-se într-însa, mai presus de munţii cei prea înalţi şi înlăuntrul ei oameni nenumăraţi aruncaţi şi păziţi de îngeri sălbateci şi cruzi şi ca nişte găteji arzând toţi şi nemistuindu-se în foc pururea petrecând şi cu dinţii scrâşnind şi tare plângând şi văietându-se. Apoi îndurările lui Dumnezeu le văd întoarse de la dânşii pentru fărădelegile şi păcatele lor. Împreună cu acestea tânguindu-mă, ţin plânsul în inima mea; încât, după cum este scris, «pâine lacrimile îmi sunt, ziua şi noaptea» [Ps 41, 3]”..