Doi prieteni s-au făcut călugări şi mare nevoinţă şi viaţă înaltă au arătat. Dar s-a întâmplat de s-a făcut unul începător de viaţă de obşte. Celălalt, petrecând în sihăstrie şi desăvârşit nevoindu-se, făcea multe şi mari minuni. El vindeca îndrăciţi, tămăduia bolnavi şi spunea mai înainte cele ce erau să fie. Deci, chinoviarhul auzind că prietenul său s-a învrednicit de atâtea daruri, separându-se de oameni trei săptămâni, se ruga lui Dumnezeu cu deadinsul să-i descopere, cum acela face minuni şi este cinstit de Dumnezeu, iar el de nimic din acestea nu s-a învrednicit. Şi s-a arătat lui îngerul Domnului, zicând: „Acela șade suspinând către Dumnezeu şi plângând ziua şi noaptea, flămânzind şi însetând pentru Domnul. Iar tu pentru multe îngrijindu-te, ai cercetarea celor mulţi şi deajuns îţi este ţie mângâierea oamenilor”..