Un frate l-a întrebat pe un bătrân zicând: „Cum, părinte, neamul nostru nu poate să ştie nevoinţa părinţilor?” Şi a răspuns bătrânul: „Pentru că nu-L iubeşte pe Dumnezeu, nici nu fuge de oameni, nici nu urăşte materia lumii. La omul ce fuge de oameni şi de materie, de la sine îi vine pocăinţă şi nevoinţă. Căci precum cel ce voieşte să stingă focul care s-a aprins în holda sa, de nu va apuca mai înainte să taie partea cea din faţa focului, nu poate să-l stingă, aşa şi omul, de nu se va duce la loc unde cu osteneală să-şi afle pâinea sa, nu poate să dobândească nevoinţa. Căci sufletul de nu va vedea, nu va pofti degrabă”..