Era un sihastru cu mare socoteală şi dorea să petreacă la chilii şi nu afla chilie. Alt bătrân înştiinţându-se despre sihastrul şi având acolo o chilie deşartă l-a rugat pe acela să şadă în acea chilie, până când se va afla alta. Acela mergând, a şezut într-însa. Iar unii din cei ce vieţuiau în locul acela veneau la dânsul ca la un străin, aducându-i ceea ce putea fiecare şi el luându-le, îi primea pe dânşii. Iar bătrânul cel ce îi dăduse chilia, a început a-l zavistui, a-l grăi de rău şi a zice: „Eu câţi ani am aici de multă nevoinţa şi nimeni nu vine la mine, iar acesta puţine zile are şi câţi vin la dânsul!” Şi a zis ucenicului său: „Mergi şi îi zi: «Du-te de aici, că îmi trebuie chilia!»” Iar ucenicul venind la el, a zis: „Întreabă părintele meu, cum te afli?” El a zis: „Să se roage pentru mine, că mi s-a îngreuiat stomacul”. Şi întorcându-se cel ce l-a trimis, a spus: „Bătrânul iată caută altă chilie şi se duce”. După două zile, a zis iarăşi ucenicului: „Du-te şi îi zi lui, că de nu se va duce, vin eu şi îl scot cu toiagul!” Iar fratele mergând iar, a zis către sihastru: „A auzit Părintele meu că eşti bolnav şi iarăşi se mâhneşte şi m-a trimis să te cercetez”. Răspuns-a acela: „Spune-i că cu rugăciunile lui sunt sănătos!” Deci a venit la bătrânul său şi i-a zis: „A spus că până duminică iese cu voia lui Dumnezeu”. Iar după ce a venit duminica şi nu a ieşit sihastrul din chilie, luând bătrânul un toiag s-a dus să-l bată şi să-l izgonească. La plecare i-a zis ucenicul: „Merg eu mai înainte, nu cumva să fie acolo vreunii şi se vor sminti”. Iar bătrânul i-a dat voie. Şi apucând fratele mai înainte, a zis către sihastru: „Părintele meu vine să te mângâie şi să te ia la chilie”. Acesta cum a auzit dragostea bătrânului, a ieşit în întâmpinarea lui şi i-a pus metanie de departe, zicând: „Eu vin la sfinţia ta, nu te supăra părinte!” Iar Dumnezeu văzând lucrarea tânărului, l-a umilit pe bătrânul şi aruncând toiagul a alergat spre închinarea lui şi i s-a închinat aducându-l la chilia sa ca pe unul care nu ar fi auzit nimic din cele ce i-a zis el. Şi a zis către ucenic: „Nimic nu i-ai spus din cele ce ţi-am spus ţie?” Acesta a răspuns: „Nimic”. Auzind bătrânul, foarte s-a bucurat şi a cunoscut că era zavistia vrăjmaşului. Apoi l-a odihnit pe bătrânul, după care i s-a închinat ucenicului, zicând: „Tu să-mi fii mie părinte şi eu ţie ucenic, căci prin lucrarea ta s-au mântuit sufletele amândurora”..