Povestit-a unul din bătrâni, că era un bătrân beţiv şi lucra o rogojină în fiecare zi pe care o vindea în sat şi bea preţul ei. Mai pe urmă a venit un frate la dânsul şi a rămas petrecând cu el şi lucra şi el în fiecare zi o rogojină, iar bătrânul o lua şi pe aceea şi vânzând-o, bea preţul amândorura, fratelui aducându-i pâine seara. Trei ani făcând aceasta, nimic nu-i zicea lui fratele. După aceea însă a zis fratele întru sine: „Iată gol sunt şi pâinea mea cu lipsă o mănânc! Mă voi scula şi mă voi duce de aici”. Dar iarăşi a socotit întru sine, zicând: „Unde să mă duc să şed iarăşi, căci eu pentru Dumnezeu şed împreună”. Şi îndată i s-a arătat lui îngerul, zicând: „Nicăieri să nu te duci, că vin mâine la tine”. A doua zi l-a rugat fratele pe bătrânul, zicând: „Părinte, astăzi să nu mergi nicăieri, că vin ai mei să mă ia!” După ce a venit ceasul în care se ducea bătrânul, i-a zis lui: „Nu vin astăzi, fiule, că au zăbovit”. Iar el a zis: „Cu adevărat, părinte, negreşit vin”. Şi vorbind cu bătrânul, a adormit. Bătrânul văzând, a început a plânge, zicând: „Vai mie, fiule, că mulţi ani am petrecut întru lenevire, iar tu în puţină vreme ţi-ai mântuit sufletul tău cu răbdare!” Şi de atunci s-a înţelepţit şi el şi s-a făcut iscusit. .

->