Au venit odată la un bătrân tâlharii şi i-au zis: „Am venit să luăm toate cele ce se află în chilia ta”. Iar el le-a răspuns: „Cât vă place, fiilor, luaţi!” Şi au luat toate câte au aflat în chilie şi s-au dus. Dar au uitat un săculeţ care era spânzurat într-un colţ. Atunci bătrânul luând săculeţul a alergat după ei strigând şi zicând: „Fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră!” Iar aceia spăimântându-se pentru nerăutatea bătrânului, i-au adus înapoi în chilie toate câte au luat. Şi s-au pocăit, zicând între dânşii: „Cu adevărat, omul lui Dumnezeu este acesta”..