Un frate din Libia a venit la avva Siluan în muntele Panefo şi i-a zis: „Părinte, am un vrăjmaş care mi-a făcut multe rele, că şi ţarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o şi de multe ori m-a vrăjmăşit. Iar acum a pornit şi oameni otrăvitori, să mă omoare şi aş vrea să-l dau în judecată”. Zis-a lui bătrânul: „Precum te împaci, fiule, fă!” Zis-a fratele: „Cu adevărat, părinte, de va fi pedepsit, îi va fi de folos sufletului”. Răspuns-a bătrânul: „Cum socoteşti, fiule, fă!” Şi a zis fratele: „Scoală-te, părinte, să facem rugăciune şi voi merge la dregător!” Deci, sculându-se şi rugându-se amândoi, când a venit să zică: „Și ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, a zis bătrânul: „Și nu ne ierta nouă greşalele noastre căci nici noi nu iertăm greşiţilor noştri!” Apoi a zis bătrânului fratele: „Nu aşa, părinte!” Iar bătrânul a zis: „Ba aşa, fiule! Căci cu adevărat, de vei voi să mergi la dregător, să-ţi facă ţie dreptate, Siluan altă rugăciune nu-ţi va face ţie”. Şi punând fratele metanie, l-a iertat pe vrăjmaşul său..

->