Un bătrân şedea cu un frate şi avea viaţă de obşte; iar bătrânul era milostiv. Făcându-se foamete, au început unii să vină la uşa lui, să ia milostenie, că bătrânul da tuturor celor ce veneau. Văzând fratele ce se întâmplă, a zis bătrânului: „Dă-mi partea de pâine, iar cu partea ta fă cum voieşti!” Atunci a împărţit bătrânul pâinele şi făcea milostenie din partea sa. Şi mulţi alergau la bătrânul, auzind că tuturor dă. Iar Dumnezeu văzându-i voinţa cea bună, i-a blagoslovit pâinile şi pe cât da el, pe atât se înmulţeau pâinile. Iar fratele mâncându-şi pâinile sale, a zis bătrânului: „Fiindcă mai am puţin din acele pâini, părinte, ia-mă iarăşi de obşte!” Şi a zis bătrânul: „Precum voieşti, fac”. Aşa au şezut iarăşi împreună. Şi fiind mulţi cei ce veneau şi neîntorcându-se nici unul deşert, a văzut fratele că i-au lipsit pâinile. Iar după întâmplare a venit un sărac bătrân şi i-a zis: „Mergi şi caută cu deamănuntul”. Deci intrând fratele, a aflat vasele în care se punea pâinea, pline de pâine. Aceasta văzând, s-a spăimântat. Şi luând a dat săracului. Apoi minunându-se de credinţa şi fapta cea bună a bătrânului, a proslăvit pe Dumnezeu..