Povestit-a un bătrân: „Şezând eu odinioară într-o pustie adâncă, a venit un frate de la chinovie să mă caute. Şi eu l-am întrebat: „Cum se află părinţii?” Iar el mi-a zis: „Bine, cu rugăciunile tale”. Apoi l-am întrebat şi despre un frate care avea nume rău şi mi-a zis: „Crede, părinte, că încă nu s-a izbăvit de acel nume”. Iar eu, cum am auzit, am zis: „Uf!” Şi îndată ce am zis aceasta, mi-a venit somn şi am fost răpit, şi m-am văzut că stau înaintea sfântului loc al Căpăţânii şi pe Domnul nostru Iisus Hristos între doi tâlhari răstignit şi m-am pornit să mă închin. Iar dacă am mers aproape, a poruncit sfinţilor îngeri, care stăteau lângă El, cu glas mare zicând: „Scoateţi-l afară, că antihrist îmi este, deoarece mai înainte de a judeca Eu, el l-a judecat pe fratele său”. Deci izgonit fiind eu, am dat să ies şi mi-am apucat haina de uşa ce s-a închis degrabă şi lăsând-o acolo, am ieşit şi îndată m-am deşteptat. Socotind cele văzute, am zis fratelui celui ce venise: „Rea este ziua aceasta pentru mine”. Iar el a zis: „Pentru ce, părinte?” Atunci i-am povestit cele ce am văzut. Şi am zis: „Haina aceea a mea, era acoperământul lui Dumnezeu, care era peste mine şi de care m-am lipsit”. După aceea am făcut şapte ani rătăcind prin pustie, nici pâine gustând, nici sub acoperământ intrând, nici cu om vorbind, până ce iarăşi L-am văzut pe Domnul meu tot la locul Căpăţânii, poruncind să mi se dea haina..

->