Un chinoviarh avea mare slavă de la oameni şi era părinte peste două sute de călugări. La chinovia acestora a venit Hristos în chipul unui bătrân sărac, cunoscut lui mai înainte şi-l ruga pe portar să spună părintelui că este cutare frate. Iar portarul abia înduplecându-se, a intrat să-l vestească dar l-a aflat pe părintele vorbind cu oarecari străini şi aşteptând puţin, i-a spus despre acel bătrân sărac. Chinoviarhul i-a răspuns cu mânie, zicând: „Nu vezi că vorbesc cu oamenii? Lasă acum!” Şi sfiindu-se portarul, s-a dat în lături şi întorcându-se, a spus celui ce se părea că este bătrân sărac cuvântul proestosului. Iar Domnul cel îndelung răbdător a petrecut şezând la poartă. Şi pe la al cincelea ceas a venit la chinovie un bogat, pe care degrabă ascultându-l portarul, i-a deschis şi a vestit chinoviarhului despre el. Iar el ieşind, cu osârdie l-a întâmpinat la uşă. Şi văzându-l pe el Cel bogat întru milă Dumnezeu, care venise în chip de bătrân sărac, îl ruga, zicând: „Voiesc să vorbesc cu tine, părinte!” Iar el, de nici un răspuns învrednicindu-l, a intrat împreună cu bogatul, sârguindu-se să-i gătească masă. După ce a prânzit bogatul, l-a petrecut părintele până la uşă şi s-a întors înapoi, fiind robit de multele griji şi a uitat rugăciunea bătrânului sărac şi fără de răutate. Făcându-se seară, după ce nimeni nu l-a chemat pe acel blagoslovit sărac, apropiindu-se iarăşi de portar i-a poruncit să spună acestea proestosului: „De vreme ce voieşti slava oamenilor, Eu pentru osteneala ta cea de mai înainte şi multele tale nevoinţe, îţi voi trimite vizitatori din cele patru părţi ale lumii. Dar din bunătăţile Împărăţiei Mele nu vei gusta”. Şi din acele cuvinte s-a cunoscut Săracul Cel Atotţiitor..