Era într-un loc un bătrân oarecare foarte postitor, atât încât pâine nu mânca niciodată. Acesta a mers odată la un oarecare bătrân mare. Iar la acel bătrân se întâmplase în acea vreme de veniseră mulţi părinţi pentru învăţătura şi folosul sufletesc, căci era foarte iscusit în cunoştinţa şi înţelegerea Sfintelor Scripturi şi în lucrurile duhovniceşti. Deci văzând el că s-au adunat la dânsul aţâţi cinstiţi părinţi şi fiind zilele Praznicului Rusaliilor, care sunt după Paşti, a poruncit ucenicului său să fiarbă bucate şi să le facă lor masă, să-i ospăteze, fiindcă unii dintr-înşii veniseră foarte de departe. Şi dacă s-au gătit bucatele şi au pus masă, i-a poftit pe toţi părinţii să şadă la masă şi să se ospăteze întru slava lui Dumnezeu. Şi aşa au şezut toţi şi au început a mânca. Iar acel bătrân postitor şezând şi el la masă, n-a vrut să mănânce bucate, din care mâncau toţi părinţii, ci scoţând bob muiat din desagii săi şi-a pus dinainte. După scularea de la masă, l-a chemat pe el bătrânul deoparte şi i-a zis în taină: „Frate, de vrei să te foloseşti de înfrânarea şi postirea ta, oriunde vei merge şi îţi vor pune ţie masă, mănâncă cele ce îţi vor pune ţie dinainte, de nimic îndoindu-te, după cuvântul Domnului Hristos! Dar să nu-ţi arăţi viaţa, înfrânarea şi postirea pe care o ai la chilie, părându-ţi-se că de vei mânca din acele bucate la masă, îţi vei sminti şi-ţi vei strica postul. Nu, frate, de vei mânca întru slava lui Dumnezeu, de nimic îndoindu-te, pentru ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, atunci nu-ţi vei sminti, nici îţi vei strica postul tău, ci mai vârtos îl vei lămuri şi îl vei lumina. Iar de te vei îndoi şi nu vei vrea nicidecum să mănânci şezând cu fraţii la masă din bucatele ce vi se vor pune înainte, şi din care mănâncă şi alţi fraţi şi părinţi, atunci, frate, nu ţi se cade să ieşi, să mergi nicăieri, niciodată de la chilia ta. Ci şezi şi-ţi păzeşte obiceiul şi postirea la chilie”. Şi aşa fiind învăţat de acel sfânt părinte, s-a smerit şi s-a supus ascultării şi mult s-a folosit de cuvintele lui. Şi de aici înainte, când i se întâmpla să meargă undeva, afară, la lume, şi-i punea cineva masă, atunci el şedea şi primea şi mânca întru slava lui Dumnezeu, fără nici o îndoială, din cele ce i se puneau pe masă. Iar dacă mergea la locul şi chilia lui, iar îşi păzea obiceiul şi postirea. Şi pururea se arăta, mulţumind bătrânului ce l-a îndreptat pe el şi aşa s-a mântuit..