Un tânăr oarecare căuta să se lepede de lume şi pornindu-se şi ieşind din cetate, să meargă la o mănăstire, îl întorceau iarăşi gândurile încurcându-l cu oarecare lucruri şi griji, ce se păreau de nevoie, căci era bogat. Într-o zi, pornindu-se el asemenea şi ieşind, după ce l-au înconjurat iarăşi gândurile, ridicând asupra sa mult praf şi punându-i înainte pricini oarecare de nevoie ca să-l întoarcă iarăşi şi simţind războiul şi sila gândurilor şi neavând ce să mai facă, dezbrăcându-se deodată de hainele pe care le purta aruncându-le, alerga gol, vrând să meargă la mănăstire. Iar Dumnezeu i-a descoperit unui bătrân către care mergea tânărul, zicând: „Scoală-te şi primeşte-l pe nevoitorul Meu!” Iar bătrânul sculându-se, a ieşit şi l-a întâmpinat şi înştiinţându-se de acel lucru, s-a minunat. Şi primindu-l, îndată l-a învrednicit de chipul călugăresc. Deci, când veneau vreunii la bătrânul să-l întrebe de gânduri, întrebat fiind pentru altele, el răspundea, iar dacă vorbeau pentru lepădarea de lume, îi trimitea la acela, zicând: „Întrebaţi-l pe fratele!”.

->