Un pustnic oarecare a fost supărat de iubirea de argint. Acesta a adunat din lucrul mâinilor sale un galben, apoi doi, după aceea trei şi aşa nevoindu-se, a câştigat cinci. După aceea, îndată a căzut la pat şi picioarele i-au putrezit şi a dat doctorului cei cinci galbeni, dar boala nu mai înceta. Venind într-o dimineaţă doctorul, i-a zis: „Trebuie să ţi se taie un picior; că de nu, va putrezi tot trupul tău”. El însă s-a dat pe sine morţii şi dacă a sosit noaptea plângea şi a venit către dânsul îngerul Domnului şi cum zăcea, l-a apucat de picior şi netezindu-i rana, grăia: „Mai aduna-vei cinci?” Şi îndată tămăduindu-l, s-a făcut nevăzut. Făcându-se ziuă, a venit doctorul şi a bătut la uşa lui, iar el sculându-se, l-a întâmpinat pe acesta. Doctorul când l-a văzut s-a mirat foarte şi înştiinţându-se de ceea ce s-a întâmplat, s-a făcut creştin..