A zis un bătrân că smerenia poate mai mult decât toată sila şi a povestit şi un lucru ca acesta: „Erau doi episcopi aproape unul de altul şi erau odinioară supăraţi unul asupra celuilalt. Unul era bogat şi puternic, iar celălalt smerit. Şi căuta cel puternic să facă rău celuilalt. Iar cel smerit auzind aceasta, zicea către clerul său: «O să-l biruim cu darul lui Dumnezeu». Şi i-au zis clericii: «Stăpâne, cine poate să-l biruiască?» Iar el zicea: «Răbdaţi, fiilor şi veţi vedea mila lui Dumnezeu!» Aşadar pândea şi când avea acela un praznic de sfinţii mucenici, a luat clerul, a ieşit şi le-a zis: «Veniţi după mine şi orice mă veţi vedea pe mine că fac, faceţi şi voi şi o să-l biruim». Deci mergând după dânsul îşi ziceau: «Oare ce are să facă?» Şi după ce au venit l-au aflat făcând slujbă şi toată cetatea era adunată acolo. Atunci episcopul a căzut în genunchi la picioarele celui puternic împreună cu clerul său, zicând: «Iartă-ne pe noi, stăpâne, robii tăi suntem!» Acela spăimântându-se de ceea ce a făcut, umilindu-se, căci Dumnezeu schimbase inima lui, l-a prins de picioare, zicând: «Tu eşti stăpân şi părinte!» Şi de atunci s-a făcut mare dragoste între dânşii. Şi zicea cel smerit către clerul său: «Nu vă ziceam vouă, fiilor, că vom birui prin bunătatea lui Dumnezeu? Deci şi voi când aveţi vrajbă cu cineva, aceasta faceţi şi veţi birui cu darul lui Dumnezeu»”. .

->