Pe un frate l-a muşcat odată un şarpe şi a intrat într-o cetate ca să caute să se vindece. Iar o femeie evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu l-a primit şi îl îngrijea. Deci după ce a simţit puţină uşurare, a început diavolul să-i semene gânduri rele spre ea, iar aceea venind să-l trateze, fratele a apucat-o de mână. Ea, pricepând războiul vrăjmaşului, i-a zis lui: „Nu aşa, părinte, ai pe Hristos, eşti îmbrăcat întru Hristos, eşti îmbrăcat în chip îngeresc. Adu-ţi deci aminte de scârba şi de căinţa pe care o s-o ai multă vreme şezând în chilie! Adu-ţi aminte de suspinurile şi lacrimile pe care o să le verşi multă vreme şi de altă rea pătimire, pe care o s-o pătimeşti pentru puţină şi rea dulceaţă”. Iar el auzind acestea de la acea înţeleaptă femeie, s-a ruşinat şi nici la faţa ei nu putea să caute şi de aceea voia să fugă. Dar ea, luându-l cu milostivirea lui Hristos, i-a zis: „Nu te ruşina şi nu te duce, nevindecându-te încă desăvârşit, ci mai aşteaptă puţin că mai ai trebuinţă ca să te cauţi, iar gândurile acelea nu au fost ale sufletului tău cel curat, ci de la vrăjmaşul diavol”. Şi aşa, înduplecându-l să mai aştepte puţin şi vindecându-l, l-a slobozit cu merinde, în pace..

->