Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru Răbdare (apoftegma 11): Distribuie pe Telegram

Zis-a un părinte oarecare: „Când vei vedea întărâtarea, tulburarea şi venirea păgânilor asupra creştinilor, atunci fugi şi tu şi te ascunde, pe cât vei putea, dar să nu te dai pe tine în mâinile păgânilor prigonitori, părându-ţi-se că mare lucru vei face de te vei da singur în mâinile lor. Că Dumnezeu nu voieşte cele ce sunt mai presus de putinţă, deşi sfinţii mucenici singuri, de bună voia lor s-au dus şi s-au dat în mâinile prigonitorilor; dar prin oarecare descoperire dumnezeiască făceau aceasta. Iar tu, când ţi se va întâmpla fără de voia ta să cazi cumva în mâinile păgânilor prigonitori, cu bună nădejdea lui Hristos să rabzi vitejeşte toate ispitele şi muncile ce ţi se vor întâmpla, până la moarte. Iar cel ce nu fuge de ispite, ci se dă singur de bună voia sa într-însele, acela să piară într-însele, că noi avem poruncă să ne păzim de ispite pe cât vom putea şi să ne rugăm pururea lui Dumnezeu, zicând: «Doamne, nu ne duce pe noi întru ispite!» [Mt 6, 13; Lc 11, 4]”..


->