Odată a venit un om la Schit, având supărare de duh necurat. Petrecând el multă vreme la Schit, n-a simţit nici un folos sau uşurare. Iar unui părinte oarecare făcându-i-se milă, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru dânsul şi l-a însemnat pe faţă cu semnul cinstitei Cruci. Iar dracul fiind strâmtorat şi necăjit de acel părinte, i-a grăit, zicând: „Mă izgoneşti pe mine din acest om, dar să ştii că dacă mă izgoneşti, la tine voi veni”. Zis-a lui acest părinte: „Vino la mine, că eu cu bucurie te voi primi”. Şi aşa ieşind necuratul duh din acel om, a mers şi s-a lipit de părintele. Şi îndată a început a-l îngreuia şi a-l necăji şi aşa, doisprezece ani l-a necăjit cu fel de fel de ispite. Iar bătrânul răbda şi se ruga lui Dumnezeu cu priveghere şi cu mult post, muncind duhul care petrecea cu dânsul. Mâncarea lui era în toate zilele numai câte doisprezece sâmburi de finic. După doisprezece ani nemaiputând necuratul duh să-l sufere pe călugăr, l-a părăsit şi a fugit de la dânsul. Iar bătrânul văzând dracul că a fugit, i-a zis: „Pentru ce mă părăseşti şi fugi de la mine? Mai întoarce-te şi mai petreci cu mine!” Zis-a lui dracul: „Dumnezeu să te pedepsească călugăre, că numai Acela va putea să te biruiască!” Şi acestea zicând, s-a dus cu ruşine..