Zis-a un bătrân: „Cade-se nouă cu toată osârdia, pururea să ne silim să ne câştigăm smerenia, care este acoperământul faptelor bune. De vom face, cândva vreo faptă bună, îndată să o acoperim cu smerenia, ca să nu o vedem şi să începem a ne ferici pe noi. Căci pentru acea fericire îşi pierde călugărul plata ostenelilor sale şi sloboade Dumnezeu pe diavolul care ne aduce ispite şi gânduri spurcate. Nouă ni se cade să ne smerim şi să ne osândim pururea. Pentru că noi nu numai că nu facem nici un bine, dar nici datoria noastră pentru care suntem datori, nu o împlinim”..