Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Ce este, părinte, că Domnul Hristos zice în Sfânta Evanghelie: «Fericiţi sunt cei ce plâng, că aceia se vor mângâia?» [Mt 5, 14] Iar sfântul apostol Pavel porunceşte în cartea sa, zicând: «Bucuraţi-vă pururea şi iarăşi zic, bucuraţi-vă!» [Flp 4, 4] Deci, cum şi în ce chip va face omul să plângă şi să se bucure şi cum poate să încapă aceasta şi să fie amândouă împreună: şi plângerea şi bucuria?” Răpuns-a lui bătrânul, zicând: „Plângerea este grija pentru Dumnezeu şi pentru poruncile Lui, care naşte pocăinţa, iar pocăinţa naşte cunoştinţa, postirea, rugăciunea şi învăţătura. Iar bucuria este liniştea în Dumnezeu şi blândeţea. Când adică se arată cineva bun şi cinstit la cuvânt, cu dragoste şi cu faţă veselă către cei ce vin la dânsul, iar în inima lui are plângere şi faţa lui este veselă şi cuvântul lui cu dragoste. Şi aşa pot fi şi pot încăpea amândouă şi plângerea şi bucuria”..