Povestit-a unul din părinţi: „La Schit când făceau Sfânta Liturghie clericii, se pogora ca un vultur peste Jertfa cea de taină şi nimeni nu-l vedea, decât clericii. Într-o zi a cerut unul de la diacon ceva. Iar el i-a zis: «Nu am vreme acum». Apoi venind diaconul la Jertfa cea de taină, nu s-a pogorât asemănarea vulturului după obicei? Şi a zis preotul către diacon: «Pentru ce nu a venit vulturul după obicei? Negreşit pentru că în mine sau în tine este vreo greşeală care a oprit darul. Depărtează-te deci de la mine şi de se va pogorî se va cunoaşte că pentru tine nu s-a pogorât». Depărtându-se diaconul, îndată s-a pogorât vulturul. Iar după ce s-a sfârşit slujba, a zis preotul către diacon: «Spune-mi, ce ai făcut?» Iar el a zis: «Nu mă ştiu pe mine să fi greşit,, fără numai că venind un frate şi cerându-mi cutare lucru, i-am răspuns că nu am vreme». Şi i-a zis lui: «Deci pentru tine nu s-a pogorât, fiindcă s-a mâhnit fratele asupra ta». Şi ducându-se diaconul, s-a pocăit înaintea fratelui”..