Un frate oarecare, Avramie, trăia în pustie şi era foarte îndărătnic, neascultător şi nesupus, umblând numai după voia gândului său şi a părerii sale. Acesta cu foarte multă dorinţă poftea sfânta preoţie şi multe năluciri şi vedenii îi arăta lui înşelătorul noaptea în vis pe care el socotindu-le cu amănuntul, le credea că sunt adevărate. Şi de vreme ce multe din cele ce vedea în vis, se izbândeau aievea, se încredea foarte mult visurilor sale. Odată a venit la dânsul diavolul în vis în chipul lui Hristos şi cu îngerii Săi şi i-a zis: „Văzut-am multa şi marea ta poftă şi dorinţă, pe care de mult o ai pentru sfânta preoţie. Bun şi ales lucru doreşti, căci în vremile acestea cu mare nevoie se câştigă preoţia şi numai cei ce sunt bogaţi şi de neam slăvit o pot câştiga. Căci arhiereii s-au făcut acum toţi lacomi, mândri, măreţi şi iubitori de cinste. Pentru aceea eu însumi am venit la tine, văzându-ţi multa şi marea ta dorinţă, să te hirotonesc şi să te fac preot. Acestea zicând, au început îngerii a cânta cântare dulce şi veselă: «Axios», adică «Vrednic!» Şi aşa l-au tuns pe el şi l-au făcut preot şi după ce l-au preoţit, l-au lăsat şi s-au ridicat cu îngerii înălţându-se la cer. Aceasta făcându-se, s-a deşteptat fratele din somnul său şi se minuna şi se bucura foarte de acel vis minunat. Aşa a crezut că este preot cu adevărat. Şi mulţumea lui Hristos că l-a făcut preot şi a început a-şi citi pravila cu începere preoţească. După aceea a mers la biserica părinţilor, ca să liturghisească, fiind ziua duminicii. Şi se adunaseră părinţii de prin pustie la biserică. Atunci a venit şi el şi intrând în biserică, a mers drept în altar şi cu mare îndrăzneală a luat sfintele veşminte să se îmbrace, neîntrebând pe nimeni. Dar preoţii bisericii care erau în altar, văzându-l că ia sfintele veşminte preoţeşti, l-au întrebat, zicând: „Ce vrei să faci? Pentru ce iei veşmintele?” El le-a răspuns: „Eu vreau să mă îmbrac, să liturghisesc astăzi”. Zis-au lui: „Dar cum vrei să faci tu aceasta, nefiind preot şi cum îndrăzneşti de intri în sfântul altar, unde numai preoţii şi slujitorii lor intră? Şi cum îndrăzneşti de iei veşmintele preoţeşti, de care nu ţi se cade ţie nici să te atingi? Au doară ai înnebunit?” Răspuns-a lor, zicând: „Nu! nu am înnebunit, ci şi eu sunt preot ca şi voi”. Iar ei ştiind că nu este preot, l-au scos afară din sfântul altar. Atunci a început a se gâlcevi şi a striga în gura mare, zicând: „Pentru ce să mă scoată pe mine afară din altar, că şi eu sunt preot şi m-a preoţit Însuşi Domnul Hristos cu sfinţii îngeri”. Iar părinţii văzând şi auzind acestea de la dânsul, l-au cunoscut că este amăgit şi înşelat de vrăjmaşul diavol. Atunci au cunoscut părinţii că pentru îndărătnicia, neplecarea şi nesupunerea lui, i s-a întâmplat aceasta. Şi au poruncit părinţii de i-au pus fiare mari în picioare şi l-au trimis la o mănăstire afară din pustie şi au poruncit să fie acolo în pază şi să-l smerească cu ascultări grele, fără de odihnă, până ce se va smeri şi îşi va cunoaşte neputinţa şi înşelăciunea sa. Şi aşa i-au făcut, până ce a venit el întru cunoştinţă şi a cunoscut înşelăciunea şi smerindu-se s-a pocăit..