La un frate oarecare, într-o noapte citindu-şi pravila şi rugându-se lui Dumnezeu, pe la miezul nopţii, după obiceiul său, vicleanul diavol prefăcându-se în chip de înger luminat, a intrat în chilie şi a început a-l ferici, zicând: „Fericit eşti, robule şi ostaşule cel bun al lui Dumnezeu, că nu te leneveşti să te scoli din somnul tău la rugăciunea şi slujba lui Dumnezeu”. Şi l-a întrebat fratele, zicând: „Dar cine eşti tu, de ai venit la mine să mă fericeşti şi să mă lauzi aşa?” Răspuns-a acela, zicând: „Eu sunt îngerul lui Dumnezeu şi am venit la tine să te păzesc şi să te izbăvesc de toate cursele şi înşelăciunile vrăjmaşului, să te povăţuiesc spre faptele cele bune şi plăcute lui Dumnezeu”. Zis-a lui fratele: „De ai fi tu cum zici, îngerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine noaptea, să-mi sminteşti pravila şi rugăciunea, ci ai veni ziua. Deci, eu nu te socotesc a fi îngerul lui Dumnezeu, deşi eşti aşa de strălucitor, ci mi se pare că eşti îngerul întunericului, căci pentru aceea te arăţi tu noaptea, nu ziua”. Vicleanul vrăjmaş auzind aceasta, n-a mai putut suferi nici nu a putut să mai zică ceva, decât atât: „O, călugăr rău fii blestemat”, şi aceasta zicând, s-a făcut nevăzut..

->