Era un episcop oarecare şi i s-a întâmplat o boală cumplită, încât nu mai trăgea nimeni nădejde de viaţă. Deci era acolo o mănăstire de femei şi înştiinţându-se stareţa că nu mai trag nădejde de episcopul lor, luând cu ea două bătrâne surori a mers să-l cerceteze. Şi dacă a vorbit cu dânsa episcopul, una din uceniţele ei stând la picioarele episcopului, s-a atins de piciorul lui, vrând a pricepe cum îi este. Acestuia din pipăit i-a venit război şi a rugat pe bătrâna, zicându-i: „De vreme ce nu am pe cineva din cei adevăraţi să-mi slujească, lasă pe sora ta să-mi slujească”. Iar ea negândind ceva rău, a lăsat-o. Deci luând putere de la diavolul, i-a zis ei: „Fă-mi puţină fiertură să mănânc” şi i-a făcut precum i-a zis. Apoi, mâncând el, s-a şi culcat cu ea şi a făcut păcatul; iar ea luând în pântece, au apucat-o clericii, zicându-i: „Spune-ne nouă, cine te-a făcut aşa?” Iar ea nu voia să spună. Episcopul le-a zis: „Lăsaţi-o, că eu am făcut acest păcat” şi ridicându-se din boală, a intrat în biserică, a pus omoforul său pe prestol şi ieşind a luat un toiag în mână şi a plecat la mănăstire, unde nu-l ştia nimeni. Episcopul [Egumenul] mănăstirii aceleia avea darul mai înainte vederii şi a cunoscut că va să vină episcopul la mănăstire şi a poruncit portarului, zicând: „Păzeşte, frate, că episcopul va să vină astăzi aici”. Portarul socotea, că pe apă va veni şi n-a înştiinţat pricina. Egumenul, însă înştiinţându-se, a ieşit în întâmpinarea lui şi sărutându-l, i-a zis: „Bine ai venit, stăpâne!” Iar el se mira foarte că a fost cunoscut şi dorea să fugă la o altă mănăstire, însă egumenul i-a zis: „Oriunde vei merge, cu tine merg” şi rugându-l mult, l-a băgat în mănăstire. Acolo, episcopul pocăindu-se cu pocăinţa cea adevărată a şi răposat cu pace, încât şi semne s-au făcut la ieşirea sufletului lui..

->