Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: „Ce voi face, părinte, că mă supără gândurile curviei?” Răspuns-a lui bătrânul: „Fiule, de aceste gânduri se cade să te păzeşti după cât îţi este ţie cu putinţă. Pentru că din aceste gânduri, dacă omul cade în păcat, ajunge la deznădăjduire. Căci precum este corabia pe mare, care este purtată de valurile mării şi de i se va rupe cârma, pătimeşte şi se necăjeşte, dar tot înoată, tot aşa şi lemnul vetrelei de se va rupe, tot mai are oarecare nădejde, fiind corabia întreagă, iar dacă se va sparge corabia şi începe a se cufunda, nu mai este nădejde de mântuire. Aşa şi călugărul, de se supără de alte patimi, nădăjduieşte că le va birui prin pocăinţă. Iar de cade în spurcata curvie, îndată urmează şi deznădăjduirea”. .

->