Un frate oarecare fiind trimis de bătrânul său cu ascultare la ţară şi mergând pe drum a ajuns la un pârâu aproape de un sat, în câmp. Văzând el o femeie tânără, singură la câmp, spălând cămăşi în pârâu, i s-a aprins foarte trupul lui de spurcata poftă trupească. Văzând că nu este nimeni să-l vadă, a mers la dânsa şi a început a-i grăi şi a o pofti să-i facă voia. Ea, măcar că era tânără, era foarte înţeleaptă şi i-a răspuns aşa: „Părinte, acest lucru pentru care mă pofteşti, nu este lucru mult şi cu zăbavă şi pot prea lesne şi fără de zăbavă a-ţi face voia după pofta ta. Dar, de voi face eu aceasta după voia ta, voi fi pricinuitoare de multă scârbă supărare şi osteneală pentru tine”. Zis-a ei fratele: „Cum şi pentru ce să fii pricinuitoarea scârbei mele şi ce scârbă să am eu, sau osteneală, cum zici?” Răspuns-a femeia, zicând: „Părinte, după săvârşirea păcatului, îndată te vei vedea foarte înşelat şi va începe să te mustre cugetul. După aceea, ori te vei deznădăjdui de mântuire, ori multă pocăinţă şi osteneală îţi trebuie, ca să revii în rânduiala şi măsura în care eşti acum. Eu te sfătuiesc să te laşi de acel lucru rău şi necuvios şi mergi curat, nevinovat şi fără prihană în calea ta şi roagă-te lui Dumnezeu şi pentru mine păcătoasa!” Iar el auzind de la dânsa aceste cuvinte, s-a umilit cu inima şi a plecat în calea sa minunându-se de înţelepciunea acelei femei şi mulţumind lui Dumnezeu că l-a izbăvit de căderea în acel păcat. După ce s-a săvârşit slujba şi ascultarea sa, s-a întors şi a venit la bătrânul său şi i-a spus toată întâmplarea cu acea femeie. Atunci s-a mirat şi bătrânul de înţelepciunea ei. Apoi l-a rugat fratele pe bătrânul său să nu-l mai trimită din mănăstire în lume. Şi aşa a petrecut neieşind din mănăstire până la moartea sa..

->