Era un părinte bătrân în Schit şi căzând într-o boală mare, îi slujeau lui fraţii. Iar el văzând că pururea se ostenesc şi se necăjesc fraţii pentru dânsul slujindu-i la boală, s-a sfătuit în sine, zicând: „Decât să se ostenească şi să se necăjească fraţii, slujindu-mi mie la boală, mai bine să merg eu în Egipt, la o rudenie oarecare a mea”. Deci, gătindu-se el, voia să meargă aşa bolnav precum era. Avva Moise şi cu alţi părinţi îl sfătuiau zicând: „Lasă-te, părinte, nu merge în Egipt, căci vei cădea în curvie!” Iar el auzind acestea, s-a supărat pe ei zicând: „Dar nu vedeţi că zilele vieţii mele au trecut peste optzeci de ani şi trupul meu s-a veştejit şi a amorţit? Cum gândiţi şi grăiţi acestea despre mine?” Şi neascultând sfatul părinţilor, a plecat şi a mers în Egipt, la rudenia lui. Şi auzind de dânsul iubitorii de Hristos creştini, îi aduceau hrană şi cele ce îi trebuiau. Auzind şi o fecioară oarecare, iubitoare de Hristos de venirea acelui părinte, s-a bucurat foarte pentru dragostea lui Hristos venea acea fecioară de multe ori la dânsul şi-i slujea ca unui părinte bătrân şi sfânt. După câtăva vreme s-a ridicat din boală, iar din lucrarea şi meşteşugirea şi înşelăciunea diavolului, s-a poticnit şi a căzut cu acea fecioară în păcatul curviei, şi îndată a luat ea şi a zămislit în pântece. Oamenii văzând-o cu pântecele mare, au adus-o la judecător şi judecătorul a întrebat-o cu cine a greşit şi cine este cel ce a stricat-o. Iar ea a spus, zicând: „Sihastrul cel bătrân de care aţi auzit că a venit bolnav de la Schit, acela m-a stricat”. Judecătorul auzind aceasta despre acest părinte bătrân şi sfânt, n-a crezut-o. Bătrânul însă auzind că a chemat judecătorul pe fată şi a întrebat-o cu cine a greşit şi cine a stricat-o, a spus ea cu cine a greşit dar n-au crezut-o. S-a sculat el singur şi s-a dus la judecător şi a spus el însuşi şi a mărturisit păcatul lui înaintea tuturor, zicând: „Cu adevărat, eu am făcut acest păcat, eu am greşit, eu am stricat această nevinovată fecioară, eu sunt vrednic de pedeapsă, iar ea este nevinovată. Ci vă rog, dacă va naşte pruncul ce este zămislit într-însa, să-l ţină şi să-l păzească până îl va înţărca şi după ce îl va înţărca să mi-l dea mie şi ea să rămână nevinovată şi fără nici o grijă”. Atunci a zis judecătorul cu toţi împreună: „Bine ai zis, părinte, aşa să fie!” Şi aşa a şi făcut. Căci fata a născut prunc de parte bărbătească şi l-a ţinut până l-a înţărcat, iar după ce l-a înţărcat, l-a dus şi l-a dat lui, fiindcă a aşteptat şi el acolo până la aceea vreme. După ce i-a dat pruncul şi a venit vremea praznicului Schitului, s-a sculat şi a plecat de acolo luând pruncul cu sine şi a venit la Schit în ziua praznicului, fiind adunată mulţime de părinţi şi oameni. Intrând în biserică cu copilul în braţe s-a închinat părinţilor cu glas mare, zicând: „Iertaţi-mă, părinţi sfinţi, că eu am călcat porunca voastră şi nu v-am ascultat când mă sfătuiati să nu ies în lume că voi cădea în curvie. Iată, acesta este rodul neascultării! Păziţi-vă, fraţilor şi vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine păcătosul, că eu iată, acum la bătrâneţele mele am pătimit aceasta”. Iar părinţii auzind şi văzând aceasta, au plâns toţi şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru dânsul. El, după ce a ieşit din biserică, a mers la chillia lui şi iarăşi a pus început bun vieţii sale, rugându-se lui Dumnezeu, căindu-se şi plângând în toate zilele..