Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru Multe feluri de patimi şi războaie ale curviei ce se ridică asupra robilor lui Dumnezeu (apoftegma 3): Distribuie pe Telegram

Zis-a un bătrân că războiul curviei în acest chip este: „Ca şi cum ar trece cineva pe lângă târg sau pe lângă cârciumă, şi trecând îi va veni lui în nas mirosul fierturilor şi a fel de fel de fripturi. Deci, de se va birui şi se va supune, ca o muscă, acelor mirosuri, el îşi va lăsa drumul său, se va abate acolo şi va mânca până se va sătura. Iar de nu va băga de seamă şi nu va vrea să se abată să mănânce, măcar de îi şi vor mirosi bucatele acelea, el tace şi trece şi îşi păzeşte calea, scuturându-şi gândul cel spurcat din inimă, rugându-se lui Dumnezeu şi zicând: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mi mie şi izgoneşte pe vrăjmaşii ce se luptă cu mine!» Aceasta să îţi fie împotriva a toate gândurile vrăjmaşe şi aşa vor fugi de la tine”..


->