Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5, 10).
Aşa cum am văzut şi la fericirea a patra, cuvântul „dreptate” are şi aici înţelesul de dreaptă credinţă şi dreaptă purtare, viaţă neprihănită, sfinţenie, în care bineînţeles este cuprinsă şi virtutea socială a dreptăţii[1].
Vechiul Testament ne vorbeşte de mulţi drepţi care au fost prigoniţi din pricina luptei lor împotriva păcatelor lumii în care ei trăiau şi pentru îndreptarea acesteia spre o viaţă morală.
Luptând pentru dreptate, au fost prigoniţi proorocii.
Tot din pricina aceasta a fost răstignit Mântuitorul Hristos. El a proorocit ucenicilor Săi că vor fi prigoniţi, ca şi El: „De vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea” (In 15, 18-19).
Cei prigoniţi pentru dreptate vor avea parte de Împărăţia cerurilor, aşa cum a făgăduit Mântuitorul. Căci se cuvine ca lucrătorii împreună cu El la zidirea unei lumi noi să fie acolo unde este şi El: „Părinte - S-a rugat Mântuitorul - vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi cei pe care Mi i-ai dat, ca să-Mi vadă slava pe care Tu Mi-ai dat-o” (In 17, 24).
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul XV la Matei, Migne, P.G., LVII, col. 228.